Încă un sindicat din Complexul Energetic Oltenia se alătură protestatarilor de la Târgu Jiu, care cer reducerea vârstei de pensionare. Sindicatul Minerul Rovinari-Pinoasa, din cadrul Federației Naționale Mine Energie (FNME) este al treilea sindicat din această structură, care se trece peste decizia de „silenzio stampa” a liderilor. Adrian Pirici, președintele sindicatului din Rovinari, a depus o adresă la Primăria Târgu Jiu, pentru participarea la proteste. Până acum, cinci sindicate au ieșit în stradă, la pichetarea Prefecturii Gorj, care a ajuns la a 18-a săptămână. Minerii și energeticienii protestează pentru recunoașterea condițiilor speciale și reducerea vârstei de pensionare, inițiativa legislativă urmând să fie supusă votului, în Camera Deputaților.