Două autoturisme s-au ciocnit, în această seară, în Tismana. O victimă de 24 de ani a ajuns la spital, după ce un autoturism a pătruns pe sensul opus și a lovit o mașină care circula regulamentar. Victima este șoferul autoturismului acroșat. „Am fost solicitați sa intervenim la un accident rutier in orașul Tismana, in care au fost implicate doua autoturisme. La fata locului au intervenit echipaje din cadrul GI Tismana cu o autospeciala de intervenție și o ambulanta SMURD, precum și un echipaj SAJ GORJ, care au constatat ca, in urma impactului a rezultat o victima de sex masculin, in vârsta de 24 de ani, care a fost transportată la spital de către echipajul SMURD pentru investigații medicale amănunțite”, anunță un comunicat emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

Polițiștii care au fost chemați la locul accidentului au întocmit dosar penal. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Padeș, în timp ce conducea un autoturism pe DC 126 Sohodol, din direcția Pocruia către Sohodol, într-o curbă la dreapta, a intrat pe sensul opus de mers, acroșând un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din orașul Tismana.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 24 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here