0 2 minute 2 ani

Un drum care se construiește peste un deal din zona de vest a județului, înjumătățește distanța dintre Dragotești și municipiul Motru. În prezent, ruta folosită pentru a se ajunge în Motru are 42 de km, în timp ce noua variantă are 22 de km.

Autoritățile locale au început demersurile, pentru noul drum, în urmă cu mai mulți ani, fiind nevoie de emitera unei hotărâri de Guvern, drumul fiind unul clasificat. Noul traseu spre Motru a fost realizat în procent de 60%, în acest an. Lucrările au fost sistate, pe perioada sezonului rece, urmând a fi reluate când vremea va permite. „Este vorba de un drum de servitute în minerit. Era folosit de cei de la cariere, care era bătătorit. Am zis că pentru comunitate este bine să-l betonăm și să scurtăm distanța spre Motru. Practic, este un traseu peste deal, care reduce distanța de la 42 de km, la 22 – 23 km. Astfel de drumuri erau folosite înainte de oameni, ca să ajungă la spital, de exemplu, pentru că era spital la Slivilești și treceau drumul prin pădure”, spune primarul din Dragotești, Vili Pasăre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *