Un tânăr de 18 ani a ajuns în arestul poliției, chiar în ajunul anului nou. Băiatul a creat scandal într-un local și a lovit alte trei persoane. Polițiștii i-au întocmit dosar penal și l-au reținut pe scandalagiul agresiv, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, Corina Scurtu. „Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul, la data de 30 decembrie 2021, în timp ce se afla într-un local public, de pe raza localității Iormănești, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat acte de violență asupra a doi tineri, de 29 și 30 de ani, din comuna Glogova. Totodată, tânărul a mai exercitat acte de violență și asupra unei femei, de 40 de ani, din orașul Tismana, care a intervenit pentru a aplana starea conflictuală”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.