Un contract în valoare de 12 milioane de euro, pentru modernizarea infrastructurii de transport în comun, a fost semnat, azi, la Primăria Târgu Jiu. Lucrările ce presupun aproape 30 km de fir, stații moderne de așteptare și modernizarea bazei societății de transport public au ca termen de finalizare fârșitul anului 2023 și vor fi realizare de o asociere de firme, al cărei lider este UTI Grup. „În cifre, această investiție înseamnă 12 milioane de euro din fonduri europene pe care noi îi aducem aici, 27 de kilometri de fir de contact, 700 de metri de rețea nouă pe tronsonul Agriculturii – Mall, 186 de stâlpi înlocuiți, 40 de stații moderne, dotate cu echipamente de ultimă generație, 2 stații de redresare reabilitate și o statie de redresare nouă. Mă bucură faptul că se lucrează cu o societate serioasă, cu care am mai colaborat și care mereu a finalizat lucrările înainte de termen”, a comunicat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.