Un echipaj de jandarmi din Motru a prins un bărbat, care furase cărbune de la exploatarea minieră din Mătăsari. „Cărbunele sustras a fost cântărit, rezultând o greutate de aproximativ 700 kg și a fost predat pe bază de proces-verbal unui reprezentant al carierei miniere din sectorul încărcări. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, conform art. 228, Cod Penal. Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit pe timpul cercetărilor ulterioare care vor fi efectuate de către Secția de Poliție Rurală Motru”, arată un comunicat emis de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Gorj.