Festivalul „Dealul Muierii”, în care sunt implicate trei județe, a început marți, la Polovragi. Evenimentul cultural, care este la prima ediție, se desfășoară în perioada 21 – 26 iunie și se vrea a deveni unui anual. „Dealul Muierii” reface o legendă din trecut, când femeile, care erau ascunse de teama turcilor în peșterile Polovragi, Frumoasa de pe Valea Cernei din Vaideeni și Muierii din Baia de Fier, și care nu mai aveau cu ce se hrăni și începuseră să se îmbolnăvească și să moară, au ieșit din ascunzători și au plecat pe Dealul Muierii, către garnizoanele turcilor stabilite pe cetăţile dacice de la Alunu și Grădiștea.
În drum spre garnizoanele respective, li s-au alăturat și alte femei, ajungând la peste 3.000, acestea fugărindu-i pe turcii stabiliți la Alunu și Grădiștea, până i-au scos din țară. Cele 43 de tinere vor înnopta în locații aflate pe Dealul Muierii, în satul Ruget din Roșia de Amaradia, Fântâna Rece din Bustuchin, satul Obârșia din comuna Dănciulești și Cabana Balaci din Farcaș, și vor fi organizate seri culturale cu foc de tabără unde vor fi puse în valoare povești ale locului, tradiția și folclorul specific și gastronomia locală. Prin punerea în valoare a legendei se dorește crearea unei Destinații turistice prin asocierea celor 24 de comune, dezvoltarea unui brand local și dezvoltarea turistică a zonei. Festivalul se va încheia cu un spectacol de muzică populară.