Licitația organizată pentru proiectarea și construirea heliportului de la Târgu Jiu a fost câștigată de compania UTI. Aceasta are la dispoziție 10 luni, să pună în funcțiune platforma pentru decolarea și aterizarea elicopterelor SMURD, care să preia cazurile grave. Valoarea lucrărilor este de 3,2 milioane de lei. „În ceea ce privește balizajul de la heliportul de pe insuliță, în acest moment s-a finalizat licitația, avem și un câștigător, firma UTI. Zilele acestea urmează a se semna contractul, cu specificația că vorbim de o licitație în care a fost scos un pachet complet: proiectare și execuție Durata contractului va fi de 10 luni, din care 3 luni acordate pentru proiectare, încă 3 luni pentru execuție, apoi 4 luni pentru instruirea personalului care va deservi heliportul”, a declarat viceprimarul Bogdan Bejinaru.