0 2 minute 1 an

Un polițist, care se întorcea de la serviciu, spre casă, a acordat azi primul ajutor unui bărbat, ce fusese accidentat de o mașină. Victima zăcea pe asfalt, după ce a fost acroșată, în timp ce traversa ilegal. „Astăzi, colegul nostru, agent șef principal de poliție Bejenaru George, se deplasa cu autoturismul personal, pe drumul național 67, spre casă. În timp ce își continua deplasarea, la intrarea în satul Buduhala, acesta a observat că în mijlocul străzii se afla un bărbat, victima unui accident rutier. George nu a stat pe gânduri și a intervenit imediat, acordându-i primul ajutor pietonului, ulterior solicitând sprijinul echipajelor medicale şi al Poliţiei. Până la sosirea cadrelor medicale, colegul nostru a stat în permanență alaturi de bărbatul care acuza dureri la nivelul spatelui. Felicitări George pentru gestul tău!”, este mesajul transmis de conducerea IPJ Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *