A fost emis mandat de arestare pentru târgujianul dat în urmărire, după ce a înjunghiat un bărbat, vineri noaptea, în centrul orașului. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au emis un comunicat, în care se arată cum s-au desfășurat faptele.
”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a propus la data de 24.09.2023, arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, a inculpatului M.I.R., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal.
S-a reţinut că în dimineaţa zilei de 23.09.2023 în jurul orelor 02.00, în timp ce se afla în incinta clubului ,, Caractere,, situat în mun Tg Jiu, Bld. C-tin Brâncuşi, pe fondul consumului de alcool, inculpatul M.I.R. a intrat într-un conflict spontan cu victima T.M, cei doi având discuții contradictorii şi îmbrâncindu-se reciproc în interiorul localului, hotărând să se deplaseze în exteriorul localului, pentru a avea un conflict fizic.
După părăsirea localului, inculpatul M.I.R. a scos din buzunarul pantalonilor un cuţit tip briceag, cu care a aplicat victimei mai multe lovituri de mare intensitate în zone vitale, respectiv abdomen şi torace, producând acesteia leziuni ce necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa, ducând şi la pierderea unui organ, respectiv splina, exercitarea actelor de violenţă încetând urmare a intervenției ferme a unui martor. Inculpatul M.I.R a fugit imediat de la faţa locului”, arată comunicatul emis de procurori.