0 2 minute 4 luni

Primarul comunei Stejari, Robert Păiuși, este acuzat că a acroșat o femeie, care se afla în grupul de campanie al AUR. Femeia a fost preluată de o ambulanță, iar poliția a deschis dosar penal. ”Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism în satul Băcești, a acroșat cu oglinda laterală un pieton (femeie), în vârstă de 24 de ani din aceeași localitate, părăsind locul producerii evenimentului rutier. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost identificat la scurt timp de polițiști și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, au transmis reprezentanții IPJ, printr-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *