O femeie și trei pasageri, printre care doi copii, au fost răniți sâmbătă într-un accident petrecut pe Drumul European 79, în zona localității Drăguțești. Potrivit Poliției, accidentul s-a produs în momentul în care o conducătoare auto de 40 de ani, din Roșia de Amaradia, ar fi plecat de pe loc fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Rovinari.
Toate cele patru persoane aflate în mașina femeii – inclusiv doi copii – au suferit leziuni ușoare și au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Pe numele femeii s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.