Un elev din Târgu Jiu a reușit să se califice în etapa următoare a unei olimpiade de informatică, după ce a participat din spital. Darius Andrei Tănăsoiu a participat luni la Olimpiada Națională de Informatică din spitalul Tg Jiu, unde era internat, și s-a calificat la barajul pentru selecția lotului național de juniori.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, elevul a susținut proba în condiții speciale, cu sprijinul reprezentanților instituției și al personalului medical. Participarea sa a fost posibilă după ce au fost respectate toate procedurile necesare pentru desfășurarea examenului în afara centrului obișnuit.
Deși se afla în recuperare după o intervenție chirurgicală recentă, Darius Andrei Tănăsoiu nu a renunțat la competiție, demonstrând un nivel ridicat de pregătire și determinare. Rezultatul obținut i-a asigurat calificarea la etapa de baraj, unde va concura pentru un loc în lotul național de juniori la informatică.