Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat, la data de 1 iunie 2026, în jurul orei 15:45, un bărbat de 76 de ani, din comuna Turcinești, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Digului, din municipiul Târgu Jiu, deși avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au confirmat faptul că bărbatul figura cu permisul de conducere suspendat la momentul opririi în trafic.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, cercetările fiind continuate de polițiști.