0 4 minute 3 luni

Casa Memorială „Ion Popescu-Voitești”, din comuna Bălănești, a găzduit joi seara un eveniment cultural, dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea savantului gorjean Ion Popescu-Voitești, reunind expoziții, activități educative și un concert de muzică de cameră în cadrul programului „Seri la Vila Luna”. Luna era numele de alint al soției geologului, Elena.

Curtea casei a fost decorată cu fotografii de epocă, expoziția fiind realizată pe baza unor fotografii din arhiva familiei Popescu-Voitești și a unor imagini care surprind viața comunității din Bălănești, de la începutul secolului trecut. Micii participanți au luat parte la ateliere de carte organizate de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj.

De asemeni, casa în care a copilărit și în care a trăit ultima parte a vieții geologul, a fost deschisă pentru vizitarea expoziției permanente din cadrul casei memoriale, unde sunt expuse obiecte personale, documente și colecții care ilustrează activitatea științifică a academicianului Ion Popescu-Voitești, una dintre personalitățile marcante ale geologiei românești.

Momentul artistic al serii a fost susținut de formația „Lyra Gorjului”, care a oferit publicului un concert cameral romantic în curtea fostei reședințe a academicianului. ”Vila Luna”, denumită după alintul dat de Ion Popescu-Voitești soției sale, a fost reabilitată și inclusă în circuitul turistic al județului Gorj.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Gorj și Amsamblul Profesionist Doina Gorjului și face parte din seria de manifestări dedicate promovării patrimoniului cultural local.

Ion Popescu-Voitești (1876–1944) a fost una dintre cele mai importante personalități ale geologiei românești și un savant recunoscut pe plan internațional, care și-a dedicat întreaga viață cercetării structurii geologice a României. Mândru de locurile natale, și-a adăugat la nume denumirea satului Voitești, transformând-o într-un simbol al legăturii cu Gorjul. Format la Universitatea din București și specializat la Viena și Paris, și-a obținut doctoratul la Sorbona, devenind unul dintre cei mai apreciați specialiști europeni în studiul Carpaților. În timpul Primului Război Mondial a contribuit la identificarea unor noi resurse de sare și petrol, esențiale pentru efortul de război al României. Director al Institutului Geologic al României, fondator al Academiei de Științe și participant la peste 140 de congrese internaționale, Popescu-Voitești a promovat cercetarea românească în marile centre academice ale lumii. Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Bălănești, în casa construită după propriile indicații, unde a continuat să studieze și să lucreze până în ultima zi, lăsând moștenire o valoroasă colecție paleontologică și mineralogică, păstrată astăzi în casa memorială care îi poartă numele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *