Autoturism cuprins de flăcările extinde de la un fânar
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seară, la un fânar din satul Dobrița, comuna Runcu, intervenția pompierilor fiind solicitată în jurul orei 19:00. ISU Gorj a mobilizat la fața locului patru autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea salvatorilor, focul se manifesta violent la fânar și cuprinsese și un autoturism aflat în imediata apropiere. Pompierii au reușit să limiteze extinderea incendiului și să împiedice propagarea acestuia. Incendiul a fost localizat și lichidat în mare parte, echipajele continuând intervenția pentru stingerea ultimelor focare.
În urma incidentului, o femeie a suferit un atac de panică și a fost asistată medical de echipajul SMURD. Cauza producerii incendiului va fi stabilită după finalizarea cercetărilor.