Sute de produse contrafăcute, confiscate din bâlciul anual de la Polovragi
Peste 340 de produse susceptibile a fi contrafăcute au fost ridicate de jandarmii gorjeni în timpul unor controale desfășurate la bâlciul anual „Nedeia de la Polovragi”, în cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a comerțului ilegal. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj, oamenii legii au depistat un comerciant din județul Dolj care oferea spre vânzare parfumuri, produse cosmetice și articole de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci înregistrate. În urma verificărilor, jandarmii au constatat că produsele erau comercializate fără documente care să le ateste proveniența și autenticitatea, motiv pentru care au fost ridicate în vederea confiscării, existând suspiciunea că sunt contrafăcute.
Pe numele vânzătorului au fost întocmite acte de sesizare penală pentru infracțiunea de punere în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, dosarul fiind înaintat organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.