0 2 minute 3 zile

Un accident de muncă s-a produs miercuri dimineață, la Sectorul Roșia din cadrul UMC Roșia–Rovinari, unitate aparținând Complexului Energetic Oltenia. Un electrician a fost rănit în timpul unei intervenții la o instalație electrică. Potrivit CE Oltenia, incidentul a avut loc în jurul orei 09:00, când un CFL-ist și un electrician efectuau o manevră de debranșare a unui cablu de 6 kV care alimenta un post de transformare mobil.
Din informațiile preliminare, instalația ar fi rămas sub tensiune. În momentul în care electricianul a intrat în celula instalației pentru efectuarea decuplării, s-a produs un arc electric.
Electricianul a suferit arsuri la nivelul ambelor mâini. Acesta a primit primul ajutor, fiind ulterior transportat la Spitalul Orășenesc Rovinari pentru investigații și îngrijiri medicale. CFL-istul care se afla în apropierea locului intervenției a fost, de asemenea, evaluat medical, însă nu a fost necesar transportul acestuia la spital. Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Conducerea CE Oltenia a dispus constituirea unei comisii care va cerceta accidentul pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care acesta s-a produs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *