0 2 minute 3 ani

Absolvenții care vor participa la festivitățile de sfârșit de an, organizate pe stadionul din Târgu Jiu, pot veni însoțiți de doi susținători. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marcel Romanescu. „Noile măsuri de relaxare luate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial ne permit să mărim numărul celor ce pot participa la aceste evenimente. Astfel, pentru a ne putea limita la 1000 de participanți, așa cum impune Hotărârea de Guvern, fiecare elev are posibilitatea de a invita câte două persoane. Dacă va ploua, ceremonia va avea loc în Sala Sporturilor, acolo unde au început deja pregătirile pentru ca totul sa se desfășoare în siguranță și cu respectarea legislației”, a anunțat primarul.

Edilul Marcel Romanescu va participa la aceste festivități și va înmâna absolvenților, diplomele.”Acest complex de evenimente este dedicat în primul rând absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal care se vor bucura de o ceremonie specială, dar și de mai multe surprize pregătite de noi. Ca și anul trecut, este o onoare să-i întâlnesc și să le fiu alături într-un astfel de moment solemn. Îmi va face o deosebită plăcere să îi felicit, să le înmânez diplomele și să le urez succes in viitor”, a comunicat primarul din Târgu Jiu.

Evenimentele se vor derula în perioada 2-13 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *