0 3 minute 3 ani

Procurorii au definitivat ancheta în dosarul crimei de la Baia de Fier, unde o tânără de 19 ani a fost înjunghiată de fostul iubit, pusă în mașină și dusă, în agonie, până la Târgu Jiu. Anchetatorii au trimis dosarul de omor calificat în instanță. În rechizitoriul întocmit, se subliniază că agresorul a urmărit-o și a amenințat-o cu moartea pe fată, două luni, înainte de a-și pune planul în aplicare. Tânăra a depus plângeri la poliție, însă oamenii legii, care ar fi trebuit să o protejeze, au luat în derâdere situația. „Confruntându-se cu refuzul ferm și exprimat în mod repetat al victimei de a nu mai continua relația, inculpatul a dezvoltat sentimente de gelozie și a luat hotărârea ca în situația în care victima ar iniția o relație amoroasă cu o altă persoană, să suprime viața victimei. Această hotărâre, inculpatul a expus-o în repetate rânduri victimei, în perioada mai – iulie 2021, prin mesaje vocale în rețelele de socializare și prin comunicare directă. În același timp, inculpatul a procedat la pândirea victimei la domiciliul acesteia, în comuna Baia de Fier și la urmărirea ei repetată în trafic cu autoturismul”, se arată în comunicatul de presă, emis în baza rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

La jumătatea lunii iulie, Raymond Căldăraru a omorât-o pe fosta iubită, după ce a șicanat în trafic mașina în care se afla fata. A reușit să blocheze autoturismul, iar când tânăra a încercat să fugă într-o altă mașină, a trântit-o la pământ și a lovit-o cu 12 lovituri de briceag, pe care îl avea în autoturism, urcând-o pe bancheta din spate a autoturismului și pornind spre Târgu Jiu, unde a reușit să ajungă, fără ca poliția să încerce să-l oprească și asta deși fusese apelat numărul de urgență 112, de trei ori. Polițiștii au găsit mașina, în curtea familiei tânărului, însă mult prea târziu pentru fată, care își dăduse ultima suflare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *