0 2 minute 2 ani
Două asistente din Spitalul de Urgență Târgu Jiu au fost găsite vinovate de rănirea unui pacient. Bărbatul, în vârstă de 82 de ani, a fost tăiat la braț, în momentul scoaterii unei branule, personalul care a efectuat procedura folosind o foarfecă, deși acest lucru nu este acceptat. Comisia de disciplină a decis sancționarea a două asistente, cu tăierea din salariu. Una dintre angajate va primi cu 10% mai puțin, timp de trei luni, cealaltă doar o lună. „În baza raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară, pe data de 3 mai 2022, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a decis sancționarea a două asistente medicale care au avut în grijă pacientul, în perioada internării acestuia în Secția Medicină Internă I.
Astfel, au fost sancționate două asistente medicale cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 30 de zile”, respectiv cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile”. În acest sens, urmează a fi emise dispozițiile de sancționare disciplinară pentru cele două angajate ale Secției Medicină Internă I”, arată un comunicat emis de reprezentanții Spitalului Județean Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *