0 2 minute 2 ani

Un agent de poliție din Târgu Jiu a prins în flagrant un hoț, care fura genți și portofele, din localul în care se desfășura o petrecere. Polițistul-invitat, care l-a observat pe bărbatul venit la furat, este agent la Secția 1 Poliție Rurală Târgu Jiu. „La data de 21 mai a.c., un agent de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, în timp ce se afla la un eveniment privat, organizat la un local public, din municipiul Târgu-Jiu, a surprins în flagrant delict, un bărbat, de 33 de ani, din aceeași localitate, în timp ce își însușea mai multe genți și portofele, aparținând participanților la eveniment. Ulterior, agentul de poliție a sesizat Poliția Municipiului Târgu-Jiu, bărbatul fiind reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *