0 2 minute 3 ani

Festivalul de folk și baladă, Poarta Sărutului, revine, după un an de pauză. Ajuns la cea de a XIX-a ediție, festivalul-concurs se va desfășura, la Târgu Jiu, în prima parte a lunii august. Nume sonore ale muzicii de gen vor fi prezente în orașul lui Brâncuși. Ediția din acest an este concentrată în două zile, spune purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă, Anamaria Alionescu. Prețul unui bilet este de 15 lei, dar există și posibilitatea achiziționării de abonamente, pentru ambele zile ale festivalului, pentru care prețul este de 25 lei.

Programul Festivalului:

– Sâmbătă, 07 august, ora 1900, va avea loc tradiţionalul concurs de muzică,
iar după concurs, vor încânta și încălzi publicul: Ana Maria Filip (câştigătoarea ediţiei trecute). Maria Gheorghiu, Dan Vană și Mircea Rusu.

– Duminică, 08 august, ora 1900, continuă competiția muzicală dintre tinerii interpreți. După concurs, vom intra în atmosfera de poveste creată de vocile calde ale interpreților: Dana Florian, Adrian Beznă, Emeric Imre și Mircea Vintilă.

Juriul are în componenţă personalități ale muzicii de gen: Dan Vană – preşedintele juriului,  Sorin Minghiat – interpret, Spiridon Popescu – poet, Maria Gheorghiu – cantautor și redactor Radio România, Loreta Popa –specialist Muzeul Literaturii Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *