0 2 minute 3 ani

Un șofer care a pierdut controlul direcției, într-o curbă, la Mubbești Jiu, a ajuns cu mașina în șanț. Autoturismul a fost observat de un echipaj de poliție, care l-a găsit pe șofer, iar în urma verificărilor, a constatat că bărbatul era beat. „Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au observat un autoturism avariat în șanțul DN 66 Bumbești Jiu, iar lângă acesta se afla o persoana de sex masculin. Cu ocazia verificărilor efectuate, persoana în cauza a fost identificata ca fiind un bărbat de 49 de ani, din municipiul Petroșani, iar în timp ce a condus un autoturism pe DN 66 Bumbești Jiu, din direcția municipiului Târgu Jiu către municipiul Petroșani, într-o curba a pierdut controlul direcției de mers si a intrat in șanțul din dreapta al direcției de mers, rezultând doar pagube materiale. Cu ocazia testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur in aerul pur expirat”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal, pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenta băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *