0 2 minute 2 ani

Conducerea Spitalului din Târgu Jiu caută „clienți” pentru policlinica din administrare. Un anunț al unității medicale îi invită pe gorjenii care au nevoie de fișe medicale, pentru permisele auto, să meargă la policlinică, unde li se promite că își pot face testele medicale în timp record, la prețul de 80 de lei. „În Policlinica Spitalului Județean, gorjenii își pot face foarte repede fișa pentru obținerea permisului de conducere sau preschimbarea lui. Costă 80 lei și timpul de așteptare este mic. În maximum o oră, solicitantul pleacă din Policlinică, având fișa gata. Persoanele care vin să își facă această fișă au prioritate la cabinetele unde li se face consult. De la începutul anului și până în prezent am eliberat 436 de fișe, iar în cursul anului 2020 un număr de 622. În Ambulatoriu se lucrează în intervalul orar 07:00 – 15:00, de luni până vineri. Cei care au nevoie de această fișă, se prezintă la Policlinică, cu adeverința de la medicul de familie și achită taxa, după care sunt îndrumați spre cabinetele medicale”, spune Mihaela Popa, asistent coordonator al Ambulatoriului, printr-un comunicat emis de unitatea medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *