0 2 minute 3 ani

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a declarat azi, după plafonarea prețurilor la energie și gaze, că facturile vor fi la nivelul celor din 2020. „Românii nu vor plăti mai mult decât în decembrie 2020 pentru facturile la energie! Asta datorită plafonării preţului şi a schemei de compensare a facturilor la energie, de care vor beneficia 70% dintre români, măsuri care se aplică în perioada noiembrie 2021 – martie 2022! Legea a fost aprobată astăzi! Vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari pentru munca depusă şi am reuşit să venim cu măsuri concrete pentru a-i ajuta pe români să treacă peste această iarnă”, a susținut ministrul, pe pagina de socializare.
Camera Deputaţilor a aprobat, azi, proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţurilor la energie, stabilind pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici, IMM-uri, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, spitale, unităţile de învăţământ, de cult, ONG-uri.
Preţurile plafonate sunt de 0,37 lei KWh pentru gaze naturale şi 1 leu KWh pentru energie electrică.
Compensația se acordă pentru cantități cuprinse între 300 kwh/lună – 1500 kWh energie electrică pentru întreaga perioadă (noiembrie 2021 – martie 2022) şi echivalentul în kWh a 1000 m3 de gaze naturale tot pentru întreaga perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *