Fiul președintei Judecătoriei Novaci a fost condamnat cu executare, azi, la 4 ani, 6 luni și 20 zile. Mihai Dafinescu a lovit cu mașina o femeie, în urmă cu un an și a fugit de la locul faptei. Femeia de 52 de ani a murit lângă fiul de 16 ani, care o însoțea spre casă, de la serviciu. Șoferul nu a fost găsit până a doua zi, când s-a prezentat singur la poliție, iar testul a arătat că avea o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dosarul a fost preluat de Parcjetul instanței supreme. „Circulând în afara carosabilului şi sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a afectat siguranţa circulaţiei şi dreptul la viaţă al victimei, încălcând astfel obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 35 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, republicată şi modificată, privind circulaţia pe drumurile publice, conform cărora ,,participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporala a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”, precum şi ale art.41 din aceeaşi lege, care obligă la conducerea vehiculelor pe partea din dreapta drumului public, în sensul de circulaţie, pe carosabil, cât mai aproape de marginea acestuia. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Craiova, spre competentă soluţionare”, a comunicat Parchetul de pe lângă ÎCCJ, la vremea respectivă.
Mihai Dafnescu a fost arestat, iar la un moment dat, măsura a fost „îmblânzită”, cu arest la domiciliu și apoi control judiciar, ceea ce a scos zeci de localnici revoltați, în stradă. Oamenii au protestat în fața Judecătoriei Novaci, condusă de mama inculpatului. Azi, magistrații Judecătoriei Craiova au pronunțat hotărârea, ce poate fi atacată cu apel, în termen de zece zile.
„Dispune contopirea celor două pedepse mai sus aplicate inculpatului şi stabileşte pedeapsa rezultantă finală de executat pentru inculpatul Dafinescu Mihai, la 4 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea si anume, pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de părăsirea locului accidentului prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 338 alin. 1 Codul Penal, la care se adaugă o treime din pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea ucidere din culpă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 192 alin 1 şi 2 Cod Penal (1 an și 20 zile închisoare)”.