Concursul pentru nouă posturi de îngrijitor, la Spitalul Județean din Târgu Jiu, se mută în altă locație decât cea stabilită. Conducerea unității medicale anunță concurenții că trebuie să se prezinte la Facultatea de Drept, din centrul municipiului, deși locația anunțată inițial pentru concurs era Facultatea de Științe Medicale. „Candidații înscriși la concursul pentru ocuparea celor 9 posturi de îngrijitor sunt rugați să se prezinte mâine, 27.01.2022, la sediul Universității „Constantin Brâncuși”, Facultatea de Științe ale Educației Drept și Administrație Publică (Facultatea de Drept) situată pe strada Victoriei, în centrul municipiului Târgu-Jiu, căci acolo se va susține proba scrisă a acestui concurs.
Din cauza unor motive obiective, concursul nu se va mai desfășura la sediul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale, așa cum fusese inițial anunțat”, se arată într-un comunicat emis de conducerea spitalului. Concursul are loc mâine, la ore 9:00, însă candidații vor intra în săli începând cu ora 08:00.