0 2 minute 2 ani

Olimpicii din municipiul Târgu Jiu vor primi premii în bani, din partea autorităților locale. În ședința de consiliu ce a avut loc marți, au fost stabilite sumele ce vor fi acordate elevilor care au obținut rezultate bune la olimpiade, concursuri și competiții naționale. Consilierii municipali au aprobat astfel: premiul I: 5000 lei, premiul II: 4000 lei, premiul III: 3000 lei, mențiune: 1000 lei.

„Echipa de Robotică va primi 10.000 lei, iar echipa de baschet a CSM, 9000 lei.
Am alocat, de asemenea, suma de 175.000 lei pentru premierea sportivelor și staff-ului tehnic care au obținut performanțe în competiții oficiale la nivel național, în sezonul 2021-2022. Tot anul acesta, după finalizarea tuturor competițiilor, vom premia și cadrele didactice și coordonatorii tinerilor ce au obținut rezultate remarcabile, cu aceleași sume.
Facem precizarea că vom continua să susținem atât Echipa de Robotică TEABORGS, cât și orice alt elev ce va reprezenta municipiul nostru la importante concursuri internaționale. Ne mândrim cu acești tineri și le suntem alături, pas cu pas, în drumul lor către performanță”, a anun;at primarul Marcel Romanescu, după aprobarea sumelor, în ședința de consiliu.
Olimpicii vor fi premiați joi, în cadrul unei festivități, ce va avea loc la teatrul de vară din municipiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *