Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc la Albeni. În urma impactului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. „Am fost solicitati sa intervenim pentru gestionarea unei situatii de urgenta generata de un accident rutier produs pe raza localitatii Albeni in care au fost implicate 3 autovehicule.
La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu si 3 ambulante din cadrul SAJ Gorj, echipajele de interventie constatand ca in urma impactului au rezultat 4 victime care nu erau incarcerate si erau constiente. Este vorba despre 3 Adulți si un copil in varsta de 8 ani. Victimele au fost preluate de catre echipajele SAJ si urmeaza sa fie transportate la UPU pentru investigatii medicale”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.