Primăria Târgu-Jiu a depus documentaţia în vederea obţinerii de finanţări din PNRR pentru reabilitarea energetică a cantinei Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, proiect în valoare de aproape 250.000 de euro, a căminului de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă”- peste 1 milion de euro și a Grădiniței cu Program Prelungit „Vis de Copil”- peste 300.000 de euro. „Acestea se adaugă celorlalte proiecte depuse și pentru care avem finanțarea asigurată. Sunt proiecte mari, pe care vi le și prezint în listele atașate și care prevăd, printre altele, construcția de locuințe pentru tineri, renovarea unor unități de învățământ și reabilitarea termică a unor blocuri. Și, nu ne oprim aici. Așa cum am mai spus, căutăm mereu surse de finanțare pentru susținerea proiectelor de care municipiul Târgu Jiu are nevoie. Avem o echipă bine pusă la punct al cărei scop principal este crearea de astfel de proiecte, în funcție de sursele de finanțare ce pot fi accesate” a notat, pe Facebook, primarul Marcel Romanescu.