Trei bazine de apă au fost amplasate în zona Rânca, pentru a asigura necesarul, în perioadele aglomerate, de iarnă, când turiștii se trezeau fără apă la robinete. „Primăria orașului Novaci împreună cu Operatorul Apa și Canal Novaci (Apa Regio) au reușit instalarea a 3 bazine de stocare a apei potabile (fiecare de câte 70000 litri). Instalațiile vor fi funcționale începând cu aceasta iarna, astfel încercând să evităm problemele cu care ne-am confruntat în anii precedenți”, a anunțat primarul din Novaci, Dumitru Leuștean.
Edilul mai susține că a fost semnat și ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare a străzilor din zona Rânca, începând cu data de 14 octombrie, dar din cauza condițiilor meteo, este posibil ca lucrările să fie amânate până în primăvara anului viitor.