Prima grădiniță cu program prelungit, din comuna Drăguțești, este la doar câteva luni de data inaugurării. Autoritățile spun că investiția va fi dată în folosință în această toamnă, pentru ca micuții din localitate să nu mai fie transportați la Târgu Jiu, de părinți.
Clădirea a fost construită în centrul localității și este finanțată din fonduri acordate prin Ministerul Dezvoltării. Investiția s-a ridicat la 12,5 miliarde lei vechi.
Autoritățile locale se așteaptă ca numărul cererilor de înscriere să depășească 40. ”La grădiniță urmează să fie montat mobilierul și din această toamnă să înceapă activitatea. Deja sunt părinți care se interesează, care acum au copii în alte grădinițe. Noi credem că vor fi 40 – 50 de înscrieri, pentru acest an”, a declarat Dumitru Popescu, primarul din Drăguțești.
În prezent, părinții care lucrează au copiii înscriși la grădinițe cu program prelungit din Târgu Jiu, deoarece în comună nu exista nicio unitate de învățământ preșcolar, care să acopere programul de lucru al familiilor angajate.