Medicii Secției Cardiologie a Spitalului Județean din Tg Jiu au cerut încetarea contractelor, pentru asigurarea continuității liniei de gardă, acuzând numărul mare de consultații și faptul că sunt plătiți prost, pentru orele de gardă. Doar doi dintre cei șapte cardiologi au acceptat să lucreze suplimentar. ,,În ultima perioadă, doi medici de specialitatea cardiologie au încetat activitatea prin pensionare și doi medici cardiologi vor înceta activitatea prin demisie. La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, cinci medici din cei șapte care efectuau gărzi au încetat contractele individuale de muncă pentru asigurarea continuității liniei de gardă, începând cu 19.05.2023”, a afirmat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.