Drumul către Mănăstirea Icoana, din comuna gorjeană Crasna, ce a fost afectat de viituri, anii trecuți, a fost refăcut. Lucrările, efectuate în cursul acestui an, au fost unele ample, fiind realizate podețe, astfel încât zona să nu mai aibă probleme, pe viitor, când se mai produc viituri. Proiectul a prevăzut și amenajarea unei parcări, în fața lăcașului de cult, la care ajung mii de credincioși, din întreaga zonă.

Lucrările au fost executate cu bani de la Compania Națională de Investiții (CNI). Autoritățile locale au obținut fonduri pe situații de urgență, pentru repararea drumului afectat de dezlănțuirea naturii. 1.000.000 de lei au fost alocați pentru drumul spre Mănăstirea Icoana, din comuna Crasna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here