0 2 minute 2 luni

Un tânăr din comuna Bolboși a fost strivit de un tractor, cu care s-a răsturnat în pădure. Marți după amiază, în timp ce tracta o căruță cu lemne, tânărul de 21 de ani a pierdut controlul, pe un plan înclinat, iar tractorul s-a răsturnat și l-a prins pe șofer. ”La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul S.A.J. Gorj care a constatat decesul victimei și polițiști care au efectuat cercetarea locului faptei. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că în timp ce tânărul de 21 de ani, din comuna Bolboși, conducea un tractor agricol, în ansamblu cu un atelaj confecționat artizanal, pe drumul forestier amenajat în pădurea de pe comunei Bolboși, ar fi pierdut controlul ansamblului, la urcarea pe un plan înclinat, ansamblul s-a răsturnat, iar acesta a fost prins sub tractor”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Echipajele medicale chemate la locul accidentului nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe tânărul de 21 de ani. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *