Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, au efectuat o percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiuni de punere în circulație a unor produse ce poartă mărci identice sau similare cu unele înregistrate. Percheziția a avut loc la locuința unei femei de 64 de ani, din Târgu Cărbunești, bănuită că ar fi comercializat articole contrafăcute.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat și indisponibilizat 75 de produse – articole vestimentare și încălțăminte – inscripționate cu mărci notorii, susceptibile a fi contrafăcute. Valoarea prejudiciului estimat se ridică la aproximativ 25.000 de lei.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale ce se impun.