Primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu, trage un semnal de alarmă în privința reducerilor de personal din administrația locală. Edilul spune că numai în acest an, patru funcționari au ieșit la pensie, iar dacă Guvernul va decide o nouă diminuare a posturilor, instituția pe care o conduce nu va mai putea funcționa. „Probleme în administrația locală deja sunt. Sunt posturile vacante, pe care nu le mai putem ocupa. Dacă mai vin și cu altele, riscăm un blocaj total. În 2025, la Crasna au ieșit la pensie patru colegi. Dacă nu se ține cont de treaba asta și mai vin cu o reducere de 10 – 20%, nu mai ai cu cine lucra”, a declarat Aurel Vamvu.
Primarul spune că bugetul pe 2025 a fost construit „doar pentru supraviețuire”. Situația este atât de dificilă, încât luna decembrie a rămas descoperită în privința plății salariilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap. În plus, Vamvu este sceptic că Executivul va mai face vreo rectificare bugetară în acest an, având în vedere situația financiară a țării. „Multe dintre investiții se vor opri”, a conchis edilul.