0 2 minute 4 luni

Lucrările la fabrica de mâncare pentru animale din comuna Turburea au fost întârziate mai mulți ani din cauza unui litigiu în instanță dintre investitor și Guvernul României. Deși proiectul obținuse inițial finanțare printr-un program guvernamental, investitorul a rămas ulterior fără fonduri, fiind eliminat de pe lista proiectelor aprobate.

În urma acestei decizii, omul de afaceri a acționat statul în judecată și a obținut câștig de cauză. Instanța a obligat Ministerul de Finanțe să repună proiectul pe lista investițiilor eligibile, după ce s-a demonstrat că proiectul era viabil și clasat pe locul al doilea la nivel național în urma evaluării.

Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, afirmă că reluarea investiției depinde acum de deblocarea fondurilor guvernamentale. Edilul este optimist și spune că, dacă Guvernul va relua finanțările în 2026, lucrările ar putea începe în cursul anului viitor.

„Să dea Dumnezeu să dea drumul și la făbricuța de mâncare pentru animale. Guvernul României să dea drumul la investiții. Lucrurile au fost întârziate din cauza unor șmecheri care i-au scos de pe listele de investiții. Investitorul luase locul doi pe țară, au rămas fără finanțare, au mers în instanță și au demonstrat că proiectul este viabil. Ministerul de Finanțe a fost obligat să-i bage înapoi în program”, a declarat primarul Ion Bîrcă.

Potrivit autorităților locale, fabrica ar urma să fie construită într-un termen de aproximativ un an și ar putea genera aproximativ 250 de noi locuri de muncă, reprezentând una dintre cele mai importante investiții economice din zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *