Federația SANITAS a decis declanșarea grevei generale în sistemul sanitar, în semn de protest față de măsurile guvernamentale care, potrivit sindicaliștilor, afectează veniturile și drepturile angajaților din sănătate și asistență socială. Înaintea grevei generale, pe 20 iulie va avea loc o grevă de avertisment, între orele 9:00 și 11:00, iar din 28 iulie protestul va fi extins la nivelul unităților sanitare.
Sindicaliștii cer păstrarea sporurilor și a beneficiilor salariale, revenirea la prevederile Contractului Colectiv de Muncă și reluarea negocierilor cu Guvernul privind noua lege a salarizării. Pentru organizarea acțiunilor de protest, SANITAS a constituit un Comitet Național de Grevă și susține că decizia vine pe fondul lipsei dialogului cu autoritățile.