0 2 minute 4 săptămâni

Sindicatele din minerit și energie îi cer președintelui României, Nicușor Dan, să promulge legea privind modificarea calendarului de decarbonare. Federația Națională Mine Energie și Federația „Univers” au transmis un memoriu în care avertizează că închiderea accelerată a grupurilor pe cărbune poate afecta securitatea energetică a României. Sindicaliștii susțin că grupurile energetice ale Complexului Energetic Oltenia trebuie menținute până când noile capacități de producție vor fi finalizate și vor putea prelua efectiv rolul celor retrase.

În cazul grupului Rovinari 6, a cărui menținere în funcțiune este prevăzută până la 31 august 2026, sindicatele propun păstrarea acestuia inclusiv ca rezervă strategică. Grupul are o putere instalată de aproximativ 330 de MW.  Sindicaliștii spun că nu contestă tranziția energetică și obiectivele de decarbonare, însă aceasta trebuie făcută etapizat, astfel încât România să nu ajungă dependentă de importurile de energie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *