0 2 minute 3 ani

Senatorul PSD, Cristinel Rujan, susține că Guvernul ar trebui să introducă gratuități, pentru testarea împotriva Covid. Parlamentarul din Gorj crede că prețurile testelor sunt prea mari și îi descurajează pe români, mai ales pe cei din familii numeroase, care renunță să mai verifice dacă au luat virusul. „Eu nu cred că poate fi stabilită o dată în care să dispară virusul, chiar dacă această dată este stabilită de un prim-ministru. Vedem ce evoluție are în Europa, vedem că ceilalți prim-miniștri responsabili din țările europene nu s-au hazardat să dea o dată certă, sperăm ca prin vaccinare, dacă se va face o campanie profesionistă de informare și conștientizare a populației, că este o măsură foarte bună, de altfel singura care poate atenua considerabil această răspândire, dar primul ministru trebuie să aibă în vedere și o testare gratuită, pe lângă vaccinare, testare cu un aviz al unui medic, având în vedere simptomatologia, pentru că foarte mulți oameni nu se testează, având în vedere costurile de peste 300 lei a unui test PCR. Într-o familie de patru persoane ar însemna 1.200 lei, astfel că ajung foarte târziu la spital, când, de foarte multe ori, din păcate, nu se mai poate face absolut nimic pentru acea persoană. Ori, dacă, evident controlat din punct de vedere medical, testarea PCR ar fi gratuită, alături de vaccinare, cele două modalități la nivel amplu vor avea o convergență în sensul diminuării acestor infectări și atingerea dezideratului de a reveni, măcar parțial, la o viață mai liniștită”, a declarat Rujan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *