0 2 minute 10 luni

Peste 100 de mașini, cu aproximativ 200 de turiști străini, s-au blocat pe munte, după ce au rămas fără semnal și nu au mai putut fi ghidate pe traseul corect. Coloana, care se întindea pe 30 de kilometri, a fost observată dintr-un elicopter. Echipe de salvamontiști din trei județe au ajuns în zona indicată, între Câmpul lui Neag (Hunedoara) și Herculane (Caraș Severin). Salvatorii au găsit mai multe persoane rănite și mașini avariate. ”Câteva mașini si-au spart baile de ulei, foarte multe si-au distrus tobele de eșapament, situație în care coloana de mașini s-a oprit pe o lungime de cca 30 km, așteptând indicații de la organizatori, indicații ce nu puteau fi transmise, datorita lipsei semnalului telefonic. Alături de polițiști și personal ISU, salvamontistii au discutat cu toti conducătorii auto și i-au îndrumat în direcțiile de retragere din zona către județele Gorj, Caraș și Hunedoara. Au existat și câteva mici intervenții medicale, în principal plagi și traumatisme, rezultate din situații fără legătură cu evenimentul. Doua persoane au beneficiat de prim ajutor din partea Salvamont Gorj, iar o persoana ce prezenta o stare de epuizare psihica a fost predată unei ambulante SMURD”. au transmis reprezentanții Salvamont.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *