0 2 minute 2 ani

O caravană mobilă, în care se vor efectua testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uteron, va fi amplasată, luni, în fața stadionului municipal din Târgu Jiu. Testările sunt efectuate de medici din Cluj. „Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca va efectua, în Târgu Jiu, luni, 25 octombrie 2021, începând cu ora 10:00, testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin. Caravana mobilă unde urmează să se efectueze testarea va fi amplasată în fața Stadionului Municipal. Primăria Municipiului Târgu Jiu se alătură eforturilor Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca și invită toate persoanele interesate să vină luni în fața Stadionului Municipal. Extinderea serviciilor medicale preventive și curative cu privire la HPV în municipiul Târgu Jiu/ județul Gorj, este susținută de către echipa de medici specialiști din cadrul Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Jiu”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *